Şefa Centrului Medicilor de Familie (CMF) din Drochia şi sora medicală superioară au fost reţinute de ofiţerii CNA, fiind bănuite de comiterea mai multor acte de corupere. Dosarul penal a fost pornit la denunţul unei angajate a Centrului care s-a plâns că atât sora medicală superioară, cât şi şefa Centrului extorcă sistematic sume cuprinse între 300 şi 500 de lei de la angajaţii instituţiei sub pretextul că ar avea influenţă asupra membrilor Comisiei de Acreditare a instituţiilor medicale şi că-i poate determina să nu creeze impedimentre la acreditarea angajaţilor.
Potrivit unui comunicat al CNA în urma percheziţiilor efectuate la CMF Drochia de ofiţerii Directiei Nord a CNA, au fost depistaţi 45 000 de lei – bani care ar fi fost colectaţi de la angajaţi. De asemenea, au fost ridicate şi liste cu semnăturile persoanelor care au dat banii.
Astfel, în cadrul urmăririi penale au fost recunoscute şi audiate în calitate de bănuit 5 angajaţi ai Centrului Medicilor de Familie Drochia, inclusiv şefa Centrului, adjunctul acesteia, sora medicală superioară, dar şi două asistente.
În acest caz au fost pornite 3 dosare penale pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă, iar ofiţerii CNA au reuşit să audieze în jur de 70 de persoane.
Astăzi procurorii urmează să ceară mandat de arestare pentru şefa Centrului Medicilor de Familie şi sora medicală superioară. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse între 3 şi 10 ani de închisoare.