Vitalie Colun, ex-primar şi ex-şef al Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei, transferat în ianuarie, în funcţia de șef al IFS pe raionul Telenești, recent a revenit la Orhei în funcţia deţinută anterior. La Teleneşti postul de şef al IFS l-a ocupat Ion Frunză, care în timpul mandatului de primar al lui Colun a fost șef al fiscului din raionul Orhei.
Potrivit publicatiei Cuvântul nici unul din cei doi funcţionari nu a putut explica logica acestor schimbări, cu excepţia faptului că transferul la Teleneşti al lui Vitalie Colun a avut loc în perioada în care acesta se afla în concediu. Din această cauză printr-un ordin al conducerii Fiscului, Vitalie Colun a fost reîntrors la Orhei.
În prezent, Vitalie Colun este consilier, care a acces în Consiliul orăşenesc pe listele PLDM. Ion Frunză este consilier raional şi face parte din grupul câtorva consilieri care au anunţat în ultimele luni că părăsesc fracţiunea din CR Orhei, dar şi Partidul Liberal Democrat din Moldova.