Categories: SocialȘtiri

Şef de la CFM, reţinut pentru delapidarea averii străine

Şeful Secţiei administrare construcţii locative din cadrul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată Moldova” a fost reţinut într-un dosar de delapidare a averii străine şi fals în acte publice. Potrivit datelor preliminare ale anchetei, funcţionarul ar fi încercat să intre în posesia unui apartament de 300 de mii de lei, ce aparţinea întreprinderii, falsificând mai multe acte, transmite IPN.

Potrivit Centrului Național Anticorupției, în urma examinării probelor, s-a constatat că, pentru a obţine imobilul, situat pe strada Negreştei, 12 din Chişinău, bănuitul ar fi prezentat Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale a Consiliului municipal Chişinău mai multe documente, inclusiv un bon de repartiţie, eliberat pe numele său – acte care s-au dovedit a fi false.

În prezent, funcţionarul este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA. Pe numele lui, a fost iniţiată o cauză penală pentru delapidarea averii străine şi fals în acte publice. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă de la 8 la 15 ani de închisoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago