Select your Top Menu from wp menus

Ședință peste şedinţă: CM Orhei, din nou convocat extraordinar FOTO

De la precedenta şedinţă a Consiliului Municipal (CM) Orhei n-au trecut nici două săptămâni, iar consilierii orheieni din nou au fost convocaţi prin dispoziţia primarului Ilan Șor, şi din nou extraordinar. Ca şi alte dăţi, şedinţa a avut loc la sfârşitul săptămânii şi la la sfârşitul zilei de muncă şi, ca de oicei, la propunerea liderului fracţiunii majoritare, Pavel Verejanu, pe ordinea de zi au fost adăugate câteva proiecte de decizii.

Atât proiectele suplimentare, cât şi cele pregătite mai din timp s-au transformat în decizii prin votul consilierilor prezenți în sală. De la şedinţaă  au lipsit 4 consilieri, iar printre aceștia s-a numărat şi Ion Beiu din fracţiunea majoritară, membrii căreia sunt foarte disciplinați şi, de regulă, se prezintă in corpore la şedinţele în plen.

Pentru prima dată în sala de şedinţe renovată somptuos a asistat şi un grup de cetăţeni – în principal, susţinători ai fracţiunii majoritare. De la şedinţă nu a lipsit nici primarul Ilan Șor (Shor) care, în prima jumătate a aceleiaşi zile nu s-a prezentat la o şedinţă de judecată, invocând, potrivit presei din capitală, un examen medical complex.

Menţionăm că în cadrul şedinţei consilierii au aprobat numirea în funcţie a unui viceprimar nou, care se va ocupa de finanţele şi economia municipiului, după ce precursorul său, Viorel Dandara, şi-a dat demisia.

Cu detalii despre ședința extraordinară a CM Orhei din seara zilei de vineri, 24 noiembrie, vom reveni.