Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Ședința în dosarul Șor, din nou amânată

Ședința de judecată în dosarul Șor, care urma să aibă loc astăzi, 20 februarie, la Curtea de Apel Cahul, a fost amânată din nou, la solicitarea avocaților fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii.

Ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălceanu, a declarat pentru IPN că ședința a fost amânată la cererea avocaților lui Ilan Șor. Prin demersul apărării, s-a solicitat  amânarea ședințelor de judecată pe motiv că clientul lor este în campanie electorală și participă la un șir de evenimente.

Următoarea ședință a fost stabilită pentru 3 aprilie, ora 11.30.

Ilan Șor a fost condamnat în iunie 2017, de către prima instanță, la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel atât de procuror, cât și de avocații inculpatului și de reprezentantul SA Banca de Economii. Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar. Dosarul a ajuns la Curtea Apel Chișinău abia după șase luni, iar în februarie a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul.

Ilan Șor este cap de listă a Partidului Șor în circumscripția națională pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. De asemenea, acesta candidează în circumscripția uninominală nr. 18 Orhei.

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

9 ore ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

10 ore ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

2 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

4 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

5 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

o săptămână ago