Trei proiecte de decizii au fost puse în fața consilierilor municipali din Orhei, care s-au adunat în regim extraordinar astăzi, la ora 17. Pentru a isprăvi lucrul la şedinţa în plen, consilierilor le-au trebuit în jur de 5 minute – timp în care aceştia au ridicat mâinile şi pentru rectificarea bugetului anului curent. În rezultat, partea de venituri a bugetului municipal a fost diminuată cu 2 568 500 lei, iar partea de cheltuieli – cu 13 768 900 lei.
Mersul şedinţei a fost neobişnuit prin faptul că, practic în premieră, pe ordinea de zi nu a fost inclusă nicio o chestiune suplimentară. Deocamdată, nu a fost pus în discuţie nici proiectul deciziei privind taxele locale pentru anul viitor, 2019, – document care este publicat pe pagina web a Primăriei şi care anunţă majorări considerabile.
De la şedinţa de astăzi a Consiliuluii municipal (CM) au absentat câţiva consilieri. În schimb, a fost prezentă galeria de susţinători ai fracţiunii majoritare şi echipa de filmare a unei televiziuni afiliate primarului Ilan Șor.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…