Ședința de judecată în dosarul lui Ilan Shor a fost amânată pe vineri

Ședința de judecată, în care Curtea de Apel Chișinău urma să examineze recursul avocaților lui Ilan Shor, a fost amânată pe vineri. Potrivit avocaților primarul de Orhei a început să se simtă rău, motiv pentru care a fost solicitată o ambulanță și amânată ședința.

Ședința de azi a era programată pentru ora 13, dar reprezentantul acuzării a întârziat cu 2 ore, argumentând că s-a aflat într-o altă ședință de judecată.
Tradițional în fața instanței de judecată au protestat susținătorii edilului.

Cuvântările şi scandările de la mitingul de azi au un laitmotiv cunoscut. Protestatarii consideră că Ilan Shor nu este vinovat, că el poate fi cercetat în libertate şi că el trebuie să revină acasă. Ca şi alte dăţi, a fost enunţată ameninţarea de blocare a drumului internaţional care intersectează oraşul Orhei.

În acelaşi timp, de menţionat că azi, pe acest drum au plecat spre Chişinău mai multe autobuze şi microbuze cu manifestanţi din Orhei, care s-au îmbarcat în transport în mod organizat, aşa cum s-a întîmplat de fiecare dată în preajma stadionului orăşenesc.

Tradiţional, apelul de a-l susţine pe Ilan Shor a fost lansat în ajun de către preşedinta Federaţiei Moldoveneşti de Tenis, Marina Tauber, care însă niciodata nu a ieşit în faţa mulţimii şi nu a vorbit la proteste. Marina Tauber este una persoanele apropiate lui Ilan Shor, care figurează în raportul KROLL ca făcând parte din acţionariatul Unibank – una din cele 3 bănci care au fost implicate în furtul mliardului.

Amintim că pe 21 iulie, Judecătoria Buiucani a pre;ungit mandatul de arest pentru 30 de zile pe numele primarului de Orhei, Ilan Shor, care este acuzat de procurori de escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari în perioada când administra afaceri în domeniul bancar.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago