Categories: PoliticȘtiri

Şedinţa Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică anulată din lipsă cvorum

Şedinţa Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică a fost anulată din lipsă cvorum, după ce deputaţii Partidului Socialiştilor au părăsit şedinţa de miercuri, relatează IPN. Socialiștii au protestat în acest fel împotriva faptului că pe ordinea de zi nu au fost incluse două chestiuni – una cu privire la prezența în Moldova unor forţe militare ale NATO şi alta cu privire la survolarea spaţiului aerian al Republicii Moldova de către două aparate de zbor cu numere neidentificate. Preşedintele Comisiei, Veaceslav Untila, a afirmat că ar fi inclus chestiunea în ordinea de zi, dacă deputaţii socialişti ar fi formulat clar cerinţa și a reamintit că militari NATO vin anual în Republica Moldova începând cu anul 2006, atunci când a fost adoptat Planul Individual de Acţiuni în cadrul Parteneriatului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago