Astăzi, aproape de sfârşitul zilei de lucru, a avut loc o nouă şedinţă extraordinară a Consiliului Orășensc (CO) Orhei. Ședința, care a fost programată pentru ora 16:30, s-a încheiat în jurul orei 17, chiar dacă abia la începutul plenului pe ordinea de zi au fost incluse încă 7 chestiuni.
Propunerea de suplimentare a ordinei de zi a venit, ca de obicei, din partea liderului fracţiunii majoritare, Pavel Verejanu, în timp ce şedinţa a fost anunțată pentru doar două chestiuni care se referă la crearea în centrul orașului a două pieţe comerciale. Din nou consilierul din opoziţie, liberalul Oleg Matei, şi-a exprimat nemulţumirea pentru imposibilitatea de a examina serios unele probleme , pe care le-a numit strategice, în situaţia în care proiectele deciziilor sunt prezentate cu doar o jumătate de oră înainte de şedinţa în plen. Remarca nu a influenţat însă nici rezultatul votului pentru ordinea de zi şi nici rezultatul votului pentru cele 9 chestiuni.
Toate deciziile au acumulat voturile necesare pentru aprobare, iar procesul a fost urmărit de către o galerie de susţinători ai majorităţii. Asta pentru că pe locurile destinate publicului, după două şedinţe de la care a lipsit, a reapărut în grup de persoane, cu precădere femei în etate, care s-au făcut observate în timpul manifestaţiilor de susţinere a lui Ilan Sor – primarul arestat într-un dosar penal de delapidare a 5 miliarde de lei.