Select your Top Menu from wp menus

Şedinţa CM Orhei: Extraordinar convocată şi extraordinar de repede terminată

Azi după amiază a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului Municipal (CM) Orhei. Cu o agendă planificată din 7 chestiuni destul de serioase, la care s-au mai adăugat câteva chestiuni suplimentare, şedinţa s-a terminat foarte repede.

Din consilierii prezenţi în sală, fie 21, fie 22 riidicau mâinile imediat ce neînlocuibilul preşedinte al şedinţelor în plen, Evgheni Pisov, pronunţa numărul proiectului de decizie din ordinea de zi. Singurul consilier care aproape permanent a distonat cu pădurea mâinilor ridicate, a fost liberalul Ion Codreanu, acesta abţinându-se de la vot.

Agenda a fost epuizată în doar câteva minute şi nici două scurte runde de întrebari și răspunsuri nu au fost în stare să reducă viteza întrunirii. Viteza a fost atât de mare, încât chiar şi preşedintele Pisov s-a dezorientat şi, într-un moment dat, a pus de două ori la vot acelaşi proiect de decizie.

La şedinţă au participat 23 de consilieri municipali, în absenţa altor patru, care au lipsit din varii motive. Întrunirea s-a desfăşurat în prezenţa primarului Ilan Șor, viceprimarilor şi unor funcţionari ai Primăriei, dar şi a nelipsitei galerii de persoane – adepte ale conducerii Orheiului.

Cu detalii despre subiectele din agenda şedinţei CM Orhei vom reveni.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sedinta-cm-orhei-extraordinar-convocata-si-extraordinar-de-repede-terminata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19