Select your Top Menu from wp menus

Sectorul justiției rămâne lipsit de transparență, Expert-Grup

Sectorul justiției rămâne lipsit de transparență, iar nivelul de executare a acțiunilor restante continuă să fie scăzut. Este constarea experților de la Centrul Analitic „Expert-Grup”, care au făcut o analiză a performanței implementării Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011 – 2016.

Economistul centrului, Tatiana Savva, a spus într-o conferință de presă la IPN că din cele 489 de acțiuni prevăzute a fi realizate până la sfârșitul anului 2016 80% sunt raportate ca executate. Doar 27% sunt însă în măsură să schimbe situația din sistem. Jumătate dintre acestea au fost executate în termen, iar restul cu întârziere de la trei luni până la trei ani. Mai puțin de 5% din totalul acțiunilor nu au fost realizate, iar restul realizate parțial.

„Dacă e să luăm în considerație importanța acțiunilor neimplementate, atunci nivelul de realizare a reformei este mult mai mic. Sectorul justiției are în continuare un nivel scăzut de încredere în rândul populației”, a spus Tatiana Savva.

Potrivit studiului, restanțele strategiei țin de reforma Procuraturii, legea privind medierea, cea cu privire la notariat, legea probațiunii etc. Nu a fost reformat încă Institutul Național al Justiției, Curtea Constituțională, sistemul avocaturii, cel al executorilor judecătorești, instituția avocatului poporului . „Nu a fost demilitarizat sistemul penitenciar și cel al procuraturii. Comisia Națională de Integritate și instrumentele de prevenire a corupției nu sunt suficient de bine consolidate”, a conchis Tatiana Savva.

Lecțiile care pot fi învățate în urma acestei reforme țin în special de necesitatea de o mai bună fundamentarea a reformei și evaluarea corectă a necesităților sistemului. O altă lecție este și înțelegerea necesității coordonării eforturilor și alegerea corectă a modului de gestiune a reformei, care sunt direct legate de utilizarea eficientă a banilor. Transparența și comunicarea mai bună a rezultatelor, dar și a problemelor, ar fi dus pe de o parte la o mai bună înțelegere a subiectului, menționează experții.

La sfârșitul anului trecut, Parlamentul a extins până la 31 decembrie 2017 termenul de implementare a strategiei de reformă a sectorului justiției 2011-2016. Ministerul Justiției s-a obligat să pregătească un nou document de politici privind reformarea justiției și să identifice sursele de finanțare.

Până pe 20 octombrie, Ministerul Justiției trebuie să prezinte Parlamentului un raport privind implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiției pentru perioada 2011-2016.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sectorul-justitiei-ramane-lipsit-de-transparenta-expert-grup/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19