 
 Zilele trecute a avut loc recepţia finală a lucrărilor  din cadrul subproiectului,,Sistemă solară de pregătire Apei Calde Menajere  pentru necesitatea IMSP Spitalul raional Orhei”. În cadrul lucrărilor ce au vizat secţia de chirugie a spitalului sistemul de colectoare solare a fost
 a fost conectat la sistemul existent de furnizare a energiei termice.
 Evenimentul este parte a proiectului „Creșterea eficienței energetice la spitalul regional Orhei” a început încă în anul 2012. Obiectivul general al acestuia fiind sporirea eficienței energetice a spitalului. Prima etapă în cadrul acestui proiect de dezvoltare regională a fost finalizată în primăvara anului 2015. Lucrările efectuate în cadrul etapei II pentru sub-proiectul menționat mai sus au început la data de  06 august curent.Proiectul-pilot „Creșterea eficienței energetice a spitalului regional Orhei” este implementat de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) cu suportul tehnic și financiar al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), iar suma investițiilor în măsurile de eficiență energetică au fost de 6,278, mln lei pentru etapa I și 10,657 mln lei preconizați pentru realizarea etapei II în cadrul proiectului.
