Categories: EconomicSocialȘtiri

Sechestru pe două aeronave Air Moldova

Oamenii legii au aplicat sechestru pe bunuri ale companiei „Air Moldova” în valoare de circa 670 de milioane de lei. Printre activele indisponibilizate sunt automobile, imobile, dar și două aeronave, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Centrul Național Anticorupție menționează că acțiunile s-au desfășurat în cadrul unui dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea întreprinderii de stat „Air Moldova”. În fapt, este vorba despre un șir de tranzacții fictive care au condus la privatizarea companiei aeriene. Aplicarea sechestrului are ca scop evitarea riscurilor de înstrăinare a patrimoniului întreprinderii.

Recent, oamenii legii au aplicat sechestru în valoare de 301,6 milioane de lei pe capitalul statutar al companiei, iar în prezent valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în acest dosar e de aproximativ un miliard de lei.

CNA precizează că activitatea economică a „Air Moldova” nu este afectată de acțiunile procesual-penale întreprinse pe dosar.

Compania Air Moldova a fost vândută în octombrie anul trecut către compania Civil Aviation Group SRL, care gestionează compania aeriană românească Blue Air. Comisia parlamentară de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice în perioada anilor 2013-2019 a constatat că scopul privatizării companiei Air Moldova nu a fost realizat și există suspiciuni rezonabile despre faptul că proprietatea statului a fost delapidată, după care privatizată cu grave încălcări de procedeu.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago