Select your Top Menu from wp menus

Se reduc termenele în care instituţiile publice trebuie să ofere informaţii jurnaliştilor

Se reduce de la 15 zile lucrătoare la 10 zile calendaristice perioada în care instituţiile trebuie să ofere jurnaliştilor informaţia de interes public solicitată. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege în acest sens în şedinţa de joi, 28 iulie, transmite IPN.

Deputatul Vladimir Hotineanu, preşedintele comisiei de profil, a comunicat în plen că, urmare a unui demers venit din partea Centrului pentru Jurnalism Independent, un grup de deputaţi propune proiectul de lege privind facilitarea procedurii accesului la informaţie, reducerea termenului de prezentare a informaţiei şi înăsprirea pedepselor privind refuzul accesului la informaţie. Potrivit parlamentarului, practica ţărilor europene arată că aceste termene sunt mai reduse decât în Moldova.

Iniţiativa mai prevede că refuzul de a furniza o informaţie sau un document oficial se motivează şi se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la data înregistrării cererii de acces la informaţie.

Încălcarea dispoziţiilor legale privind accesul la informaţie sau a celor cu privire la petiţionare se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. Prezentarea, la solicitare, a unui răspuns cu date eronate se sancţionează cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/se-reduc-termenele-in-care-institutiile-publice-trebuie-sa-ofere-informatii-jurnalistilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19