Categories: SocialȘtiri

Se propun pedepse mai dure pentru șoferii prinși băuți la volan

Schimbarea legislației, prin introducerea pedepselor mai dure pentru șoferii care conduc în stare de ebrietate, ar putea îmbunătăți situația accidentară. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe publice organizate pentru identificarea unui mecanism de combatere și prevenire a cazurilor în care conducătorii auto urcă băuți la volan. Printre măsurile propuse sunt: retragerea pe viață a permisului de conducere, muncă neremunerată în folosul comunității sau chiar privarea de mijlocul de transport, transmite IPN.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Justiției, Anatolie Munteanu, este necesară elaborarea unui mecanism de intervenție eficient, în contextul în care situațiile în care șoferii în stare de ebrietate urcă la volan devin tot mai frecvente. Mai ales în raioane fenomenul este alimentat de nepregătirea șoferilor, de corupție, dar și de subaprecierea impactului negativ al fenomenului și manifestarea indulgenței față de acești șoferi.

Ghenadie Ceban, directorul adjunct al Inspectoratul Național de Probațiune, spune că amenzile aplicate nu sunt suficient de mari ca să-i facă pe șoferi să nu urce băuți la volan. Numărul șoferilor contravenienți s-a mărit și continuă să crească. Faptul că unele persoane sunt private de dreptul de a conduce nu înseamnă că acestea nu mai urcă la volan.

Ion Rusu, responsabil de evidența deținuților în sistemul penitenciar, este de părere că privarea de libertate pentru conducerea în starea de ebrietate, exceptând cazurile accidentelor soldate cu victime, este o pedeapsă mult prea aspră. Actualmente, își execută pedeapsa în închisoare 279 de șoferi care au comis accidente în stare de ebrietate. Aceștia au vârsta între 21 și 40 de ani.

Participanții la discuții au făcut referire la practicile internaționale. În SUA, șoferilor prinși băuți la volan li se confiscă mijlocul de transport. În România persoana prinsă pentru a treia oară băută la volan este privată de permisul de conducere pe viață. În alte state fapta se pedepsește cu muncă în folosul comunității.

Potrivit Codului Contravențional al Republicii Moldova, conducerea vehiculului de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică ce depășește gradul maxim admisibil stabilit de lege, dacă fapta nu constituie infracțiune, se sancționează cu amendă de la 350 la 500 de unități convenționale (adică, până la 25 de mii de lei), cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani. Potrivit Codului Penal, șoferul în stare de ebrietate care a cauzat vătămarea medie a sănătății unei persoane riscă amendă până la 1350 de unități convenționale, adică până la 67,5 mii de lei, sau închisoare până la patru ani.

Dacă în 2016, în evidența Serviciului de Probațiune erau 2570 de șoferi depistați în stare de ebrietate la volan, actualmente numărul s-a mărit până la 3331 de persoane.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

4 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

6 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago