Domnule Ilan Şor,
Prin această scrisoare vă îndemnăm să demisionaţi din postul de primar al oraşului Orhei.
Considerăm că, după ce în denunţul devenit cunoscut în aceste zile aţi recunoscut că aţi fost implicat activ într-o lungă şi frauduloasă relaţie în care figurează sume fabuloase de bani, nu mai aveţi niciun drept moral să ocupaţi funcţia de primar.
O persoană care timp de 5 ani a oferit mită în valoare de 250 de milioane de euro, obţinând foloase prin ilegalităţi, nu poate pretinde respectarea legilor de la locuitorii oraşului pe care a ajuns să îl conducă.
În Europa, pe care în campania electorală aţi promis că o veţi construi la Orhei, orice demnitar cu bun-simţ ar demisiona a doua zi după ce oamenii au aflat că a scris cu propria mână o mărturie de 10 pagini despre fărădelegile la care a luat parte.
Niciun teren de joacă şi niciun drum nu pot astupa groapa mizeriei şi sărăciei în care se prăbuşesc oamenii din Republica Moldova. Asta şi din cauza faptelor pe care le-aţi descris în (auto)denunţ, multă lume, inclusiv orheieni, muncesc zi şi noapte, acasă şi peste hotare, dar tot nu reuşesc să-şi asigure cele mai elementare condiţii de trai sie şi copiilor pe care îi cresc.
În Europa, pe care aţi promis că o veţi construi la Orhei, oamenii de afaceri ţin la onoarea şi reputaţia profesională, iar concurenţa loială este o precondiţie a bunăstării sociale. În cazul companiilor care vă aparţin e o situaţie inversă – aţi plătit bani grei pentru a obţine protecţie.
Demisionaţi, domnule Ilan Şor, pentru că Orheiul, ca şi întreaga Moldovă , are nevoie de exemple morale ca să se poată dezvolta şi scăpa de sărăcie. Are nevoie de exemple de respect faţă de poruncile comune din religiile iudaică şi creştină, una din acestea fiind „Nu fura!”.
Fondatorii postului „Radio Orhei”:
Tatiana Djamanov, Maxim Djamanov