Categories: RegiuneSocialȘtiri

Scrisoare a elevilor din Orhei către ministrul educaţiei Maia Sandu DOCUMENT

Un grup de elevi de la Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” din Orhei,  care vor susţine anul acesta BAC-ul, au expediat o scrisoare în adresa conducerii Ministerului Educaţiei (ME)  în care solicită posibilitatea utilizării atlasurilor istorice la examenul de istorie, care a devenit din acest an obligatoriu pentru cei care studiază la profilul umanist.
Elevii claselor a XII-a s-au adresat catre ME pe motiv  că anul acesta , în premieră,  examenul de istorie este obligatoriu. Or, până în prezent utilizarea atlasurilor şi hărţilor era interzisă la examenul opţional al acestei discipline.
Viitorii absolvenţi susţin că nu intenţionează să folosească atlasurile pentru a ascunde în ele copiuţe sau alte materiale interzise la examen, dar pentru că astfel ar fi sigurat  principiul echitabilitatii  în procesul de susţinere a examenelor. Absolventii  îşi justifică raţionamentul prin faptul că la examenul obligatoriu la geografie este permisă utilizarea atlasurilor şi vor ca acelaşi lucru să se întâmple şi în cazul examenului obligatoriu la istorie.
Scrisoarea cu propunerea în cauză  fost expediată la ME  încă la începutul lunii februarie, dar ar fi  rămas fără  răspuns, aşa că de curând a fost expusă   pe reţelele de socializare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago