Select your Top Menu from wp menus

Scriitorii condamnă ameninţările la adresa jurnaliştilor angajaţi în lupta anticorupţie (Adevărul)

Membrii PEN Centrului din Republica Moldova – filiala Asociaţiei Mondiale a Scriitorilor cu sediul la Londra – protestează vehement împotriva ameninţărilor şi intimidărilor la care sunt supuşi în ultimul timp colegii lor Constantin Cheianu – membru în Comitetul Executiv al Centrului PEN din Moldova, şi Vasile Năstase, preşedinte al Asociaţiei Drepturilor de Autor şi Conexe „Apollo“, precum şi alţi jurnalişti. Avem toate motivele să credem că aceste ameninţări anonime şi laşe cu răfuiala fizică provin din partea structurilor politice sau economice deranjate de analizele şi luările de atitudine ale acestor ziarişti împotriva unor afaceri ilegale şi a corupţiei din sistemul de justiţie al Republicii Moldova“, se arată într-o declaraţie a PEN Centrului din Republica Moldova. Scriitorii cer instituţiilor de drept Moldova să-i identifice pe autorii acestor acte revoltătoare, menite să închidă gura presei, şi să întreprindă toate măsurile care se impun pentru contracararea lor. Declaraţia PEN Centrului din Republica Moldova va fi remisă instituţiilor europene, organizaţiilor internaţionale specializate în apărarea drepturilor omului, precum şi filialelor PEN Centrului Internaţional din întreaga lume. Constantin Cheianu a fost somat printr-un sms să nu mai vorbească în emisiunile sale despre mafia de la putere, iar Vasile Năstase a fost ameninţat cu moartea dacă nu renunţă la articolele sale despre demnitari corupţi din politică şi sistemul judecătoresc.

sursa: adevarul.md