Categories: RegiuneȘtiri

Școala din Verejeni, Telenești a fost numită în memoria unui pompier căzut la datorie VIDEO

Astăzi, conducerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a fost prezentă la un eveniment important pentru localitatea Verejeni, raionul Telenești. Școala din localitate a fost numită de astăzi „Nicolae Popa”, în numele unuia din pompierii care și-au pierdut viața la lichidarea unui incendiu în luna noiembrie anul trecut. Odată cu această ocazie, în incinta școlii a fost inaugurată și o placă comemorativă, care a fost sfințită și la care au fost depuse flori de către angajați ai Serviciului Situații Excepționale, părinții pompierului decedat, rude, dar și de către elevii din școală. Reprezentanți ai școlii, administrației localității dar și ai Serviciului Situații Excepționale au ținut să spună cuvinte în memoria pompierului, dar și felicitări pentru micuții care au pășit pentru prima dată pragul școlii, urîndu-le succes și îndemnîndu-i să îmbrățișeze, în viitor, profesia de salvator. Cei 40 pompieri și salvatori prezenți la eveniment au venit să aducă cadouri elevilor, care să le fie de folos pe parcursul anului școlar, iar la final, copiilor din clasa întîi le-au înmînat primele abecedare. Cei mici au promis că vor avea succese și că vor alege să devină pompieri și salvatori, pentru a-și apăra familia și țara. La eveniment a fost invitată și orchestra Departamentului trupelor de carabinieri, care au făcut atmosferă pentru cei prezenți.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o zi ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o zi ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

4 zile ago