Select your Top Menu from wp menus

Scheme de corupţie la Poşta Moldovei

Scheme de corupţie în valoare de milioane de lei, pe zi, la Poşta Moldovei. Cel puţin asta susţine fostul şef control financiar şi audit al Poştei Moldovei, Sergiu Cibotaru. Potrivit lui, instituţia este condusă de Partidul Democrat, prin care se spală bani grei. Atât democraţii, cât şi reprezentanţii Poşta Moldovei, nu au comentat aceste declaraţii, deocamdată.
Invitat în cadrul emisiunii ”Interpol” de la TV7, Sergiu Cibotaru susţine că unii angajaţi din cadrul Poştei Moldovei spală milioane de lei.

”În anii 2012, am descoperit o schemă de corupţie în cadrul acestei instituţii. Zilnic, prin Poşta Moldovei se transportă colete în SUA şi Europa, cu ştampila instituţiei. Deşi pe pachete scrie că sunt produse de cosmetice sau cărţi, în interior se află anabolizante. Pe piaşa neagră, 200 de grame ajug să coste de la 300 la 1.500 de dolari. Pe zi, se adună câte 7 milioane de lei şi se trimit până la 800 de colete. Administraţia cunoaşte despre acest lucru, însă sunt controlaţi de PD”.

Sergiu Cibotaru spuhne că deşi atunci a anunţat conducerea Poştei Moldovei despre acest lucru, nu s-a întrerpins nimic, ba mai mult, a fost dat afară din serviciu. ”L-am anunţat atunci pe directorul adjunct, dar el nu a întreprins nicio acţiune. M-a dat afară pe mine şi pe soţia mea care activa în direcţia cadre la Poşta Moldovei. Într-o seară, directorul adjunct împreuncă cu deputat PD au venit loa mine acasă şi m-au rugat ca să nu spun despre această schemă şi mi-au propus bani şi funcţii. Eu am refuzat”.

Fostul angajat al Poştei Moldovei a dezvăluit şi alte scheme care se practică în cadrul Poştei Moldovei.

”În urma verificărilor la instituţia, am mai decoperit că în multe raioane, la filialele Poştei Moldovei, se practicat scheme de casare a combustibilului, pe acte erau incluşi bani pentru reparaţii ale oficiilor, în realitate nu se face nimic. Într-o instituţie erau trecuţi 300 mii lei pentru trei robinete. E groaznic ce se întâmplă”.

Sergiu Cibotaru declară că în prezent, securitatea sa şi a familiei sale sunt puse în pericol, din care motiv, a solicitat partenerilor externi azil politic.

”Chiar ieri, după ce am spus în presă despre această schemă, la 12.00 noaptea cineva mi-a stins lumina în apartament. Asta a fost un semnal alarmant pentru familia mea. De aceea am fost nevoit să închiriez în altă parte şi să-mi părăsesc locuinţa. Acum am gardă de corp pentru a mă apăra”, a mai menţionat Cibotaru.

sursa:tv7.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/scheme-de-coruptie-la-posta-moldovei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19