Scenariul derulat în aprilie 2009 la Chişinău pare a se repeta la Kiev. În aceste momente mai mulţi provocatori cu feţele acoperite încearcă să disperseze oamenii legii care împrejmuiesc clădirea preşedenţiei de la Kiev. Aceştia aruncă cu pietre în miliţieni, iar structurile de forţă ripostează cu gaze lacrimogene. De menţionat că la apărarea clădirii au fost scoşi tineri de 18-19 ani, din cadrul regimentului prezidenţial, care nu au scuturi. În spatele lor stau cei din detaşamentul special Berkut. Mai mulţi reprezentanţi ai protestatarilor au format un lanţ uman pentru ai proteja pe cei care păzesc preşedenţia.
Amintim că protestele paşnice ale tinerilor din aprilie 2009 de la Chişinău a degenerat în violenţe la 7 aprilie. Atunci clădirile Preşedenţiei şi Parlamentului au fost devastate.
În apărarea acestora au fost scoşi poliţişti echipaţi cu căşti de pompier şi studenţii Academiei de Poliţie. Brigada cu destinaţie specială Fulger a intervenit abia în noaptea de 7 spre 8 aprilie dispersând sângeros manifestanţii rămaşi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Deşi atât guvernarea comunistă cât şi cea actuală au creat comisii parlamentare de anchetă, până în prezent autorităţile nu au oferit un răspuns cine se face vinovat de violenţele din aprilie 2009.Amintim că în urma violenţelor din aprilie 2009 o persoană a fost omorâtă în bătăi de poliţiştii moldoveni, iar zeci de tineri au fost torturaţi în comisariate. De partea cealaltă şi în rândul poliţiştilor s-au înregistrat persoane rănite puternic şi bătute cu bestialitate.
sursa: national.md