Peste 500 de bugetari şi funcţionari publici din oraşul Căușeni nu şi-au primit salariile de trei luni din simplu motiv că autorităţile locale au refuzat să-i acorde unei judecătoare un apartament de 40 de mii de euro.
Cei rămaşi fără salarii sunt angajaţii primăriei, educatoarele de la grădiniţă, profesorii şi măturătorii de stradă. Oamenii spun, cu lacrimi în ochi, că de trei luni nu mai au bani să achite serviciile comunale şi nici să cumpere mâncare pentru copii.
Situația s-a creat după ce primăria Căușeni a pierdut un proces în instantă, iar conturile primăriei au fost blocate de judecătoria de la Ştefan Vodă, care a obligat autoritatea locală să ofere spaţiu locativ judecătoarei Aurelia Parpalac.
Aceasta a solicitat apartament cu 4 odăi de la fosta conducere a oraşului Căuşeni. Cererea a fost acceptată şi magistrata urma să-şi primească locuinţa. Noul primar al oraşului, însă, a decis că femeia nu trebuie să beneficieze de un apartament din partea statului. Judecătoarea a mers în instanţă şi a cerut 40 de mii de euro în loc de locuinţă.
Neputincios, primarul de Căușeni, Grigore Repeșciuc, cere ajutorul autorităților centrale. El susține că există riscul să fie închise grădiniţele, deoarece primăria nu are bani ca să le plătească agenţilor economici pentru serviciile prestate.
La rândul său, ministrul Muncii, Valentina Buliga, le-a promis oamenilor că va încerca să-i ajute și că va cere examinarea minuțioasă a cazului.
Contactată de Jurnal TV, judecătoarea Aurelia Parpalac a refuzat să vorbească.
sursa:junral.md