Serviciile speciale ale Rusiei folosesc in mod activ retele de socializare, pentru a dezinforma si a crea panica in randul ucrainenilor, a denuntat joi seful Serviciului ucrainean de securitate (SBU), Valentin Nalivaicenko, citat de agentia Interfax.
El a acuzat Moscova ca desfasoara „un atac psihologic” in Ucraina prin intermediul unor „complici ai teroristilor (insurgentilor), care pretind ca sunt jurnalisti”.
Nalivaicenko a informat ca serviciile ruse folosesc retele de socializare, adrese electronice si numere de telefon mobil ale cetatenilor ucraineni, cu scopul de a „crea panica” in randul acestora.
„Ele (serviciile speciale) transmit informatii false, provoaca panica, pentru a destabiliza situatia in tara noastra”, a subliniat el.
„Vreau sa va informez ca, in prezent, rusii folosesc in mod cinic si josnic reteaua de socializare Facebook. Ne-am adresat in repetate randuri catre conducerea acestei retele, dar nu am reusit sa solutionam nimic”, a afirmat seful SBU, adaugand ca „rusii pirateaza sau blocheaza conturi ale ucrainenilor pentru a disemina informatii false”, citeaza Mediafax.
Nalivaicenko a mentionat ca partea ucraineana a finalizat negocierile cu compania Google pentru a contracara actiunile Moscovei.