Mai multe localităţi din republică au fost afectate în urma ploilor torenţiale de vineri, 22 iunie. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), precipitaţiile au distrus hectare întregi de culturi agricole în oraşul Comrat şi în alte trei sate din Găgăuzia.
Pagube au fost înregistrate și în satele Mileștii Mici și Costești din raionul Ialoveni, dar și în satul Susleni din raionul Orhei.
De intervenția pompierilor au avut nevoie proprietarii mai multor gospodării din raionul Hâncești, dar și din municipiul Chișinău, unde salvatorii au efectuat lucrări de pompare a apei din subsoluri și ogrăzi.
La fața locului lucrează comisiile pentru situații excepționale teritoriale în vederea estimării prejudiciilor materiale.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…