Select your Top Menu from wp menus

Sătenii din Drepcăuţi îşi cer dreptul la proprietate

Săteni din Drepcăuţi, Briceni, au averea sechestrată şi nu-şi pot prelucra cotele independent. Primarul satului, Ghenadie Ioxa, însoţit de localnici, au declarat în cadrul unei conferinţe de presă la IPB că le este încălcat dreptul constituţional la proprietate.

Litigiul dintre cotaşi şi SRL Drebozaci, care prelucrează terenurile, continuă, iar oamenii spun că sunt purtaţi prin judecăţi. Sătenii afirmă că doresc să doneze cotele copiilor sau să le prelucreze independent, dar nu o pot face din cauza sechestrului pus pe avere. Sătenii mai spun că rude ale angajaţilor din SRL Drebozaci au primit 100% din cota valorică, iar lor li se propune răscumpărarea cu doar 10% din valoarea reală sau cu maximum 40%.

Primarul satului Drepcăuţi, Ghenadie Ioxa, afirmă că bogătaşi din Chişinău încearcă să schimbe natura conflictului între cotaşi şi agentul economic Drebozaci. Primarul afirmă că reprezentanţii SRL Drebozaci se comporta cu proprietarii de terenuri de parcă aceştia ar fi robii agentului economic.

Galina Popovici, inginer cadastral în satul Drepcăuţi, afirmă că în baza cererilor sătenilor a solicitat specialiştilor din Briceni să facă măsurătorile necesare pentru ca fiecare să ştie care e terenul ce le aparţine. Ca rezultat, femeia spune că a fost ameninţată şi batjocorită de reprezentanţii firmei Drebozaci.

Vasile Cojocari, sătean din Drepcăuţi, care are dizabilitate accentuată, spune că a primite în moştenire cotele, iar acestea au fost preluate de SRL Drebozaci în baza unor contracte false. Omul se plânge că pentru fiecare cotă deţinută primeşte „doar 300 de kg de pâine, 50 de răsărită şi 15 de zahăr, chiar dacă roada în fiecare an este de 4000-4500 kg grâu la hectar”.

Nina Guşciuc, săteancă din Drepcăuţi, roagă conducerea SRL Drebozaci să-i scoată sechestrul de pe casă şi să-i dea pământul. Aceasta doreşte să-şi prelucreze independent terenurile.

Săteanul Nicolae Brega spune că valoarea cotei sale era în 1999 de 16300 lei, iar firma SRL Drebozaci ar fi făcut de pe urma terenurilor sale şi a cotei valorice aproximativ 400000 de lei de atunci şi până în prezent. Valoarea averii sale s-ar afla în buzunarele lui „Cojocari, Proca şi Palamariuc”, angajaţi ai SRL Drebozaci, care ar fi întocmit contracte false în numele său. Nicolae Brega spune că a decis să prelucreze singur terenurile pe care le are, dar SRL Drebozaci îl blochează.

Sătenii din Drepcăuţi, Briceni, proprietari de terenuri acuza SRL Drebozaci de faptul că ar fi întocmit contracte false, pe un termen de 10 ani şi astfel li se încalcă dreptul la proprietate. Oamenii spun că vor să să-şi prelucreze terenurile independent. Sătenii care au venit în conferinţa de presă afirmă că reprezintă aproximativ 400 de cotaşi din Drepcăuţi.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/satenii-din-drepcauti-isi-cer-dreptul-la-proprietate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19