Categories: PoliticȘtiri

Şase posturi TV au fost avertizate public de CCA

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a avertizat public şase posturi de televiziune care au reflectat campania electorală cu derogări de la legislaţia audiovizuală. Este vorba de posturile Prime TV, Canal 3, Canal 2, Publika TV, Accent TV şi  NTV Moldova. Acestea şi alte trei posturi de televiziune, Realitatea TV, TV7 şi RTR Moldova, au fost îndemnate să respecte principiul informării din cel puţin două surse în cazul situaţiilor de conflict cu implicarea candidaţilor electorali, transmite IPN.

În cadrul şedinţei CCA din 17 octombrie a fost prezentat raportul de monitorizare a 14 radiodifuzori în perioada 30 septembrie – 9 octombrie. Raportul arată că posturile Moldova 1, ProTV, N4 şi Ren Moldova au reflectat echidistant şi corect activităţile concurenţilor electorali în prima parte a campaniei electorale.

Potrivit raportului, posturile Prime TV, Canal 3, Canal 2 şi Publika TV l-au favorizat vădit pe Marian Lupu şi l-au defavorizat pe Andrei Năstase. La Accent TV lui Igor Dodon i-a fost acordat peste 50% din timpul emisiunilor informative. Postul NTV Moldova l-a favorizat pe Igor Dodon, în dezechilibru cu alţi concurenţi electorali.

Totodată, monitorizarea a arătat că postul de televiziune Jurnal TV l-a favorizat accentuat pe Andrei Năstase, în materiale cu conotaţie pozitivă şi cu acordarea timpilor de emisie. La solicitarea reprezentanţilor postului, examinarea raportului privind Jurnal TV va avea loc în cadrul unei şedinţe ulterioare.

Membra CCA, Mariana Onceanu-Hadârcă, a menţionat că raportul reflectă percepţia generală a populaţiei şi confirmă că la posturile Prime TV, Publika TV, Canal 3 şi Canal 2 situaţia este gravă. „Câte 16-18 minute acordate lui Lupu în materiale cu conotaţie pozitivă este o reflectare tendenţioasă şi încalcă flagrant regulile. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Jurnal TV, care acordă prioritar timp lui Andrei Năstase. Şi la Accent TV, aproape 50 de minute îl avem pe Igor Dodon la acest post de televiziune. Sancţiunile se cer de la sine. Nici nu ştiu dacă are rost să mai facem apel. Sunt revoltată şi nemulţumită de faptul că nu pot acţiona altfel. Poate pentru campaniile electorale viitoare ar trebui să avem sancţiuni mai dure în funcţie de încălcări”, a declarat Mariana Onceanu-Hadârcă.

Şi Dragoş Vicol, membru CCA, a spus că trendul de polarizare a posturilor de televiziune este unul cât se poate de clar. „Cea mai mare durere este că se observă cu ochiul liber că această tendinţă de polarizare a posturilor TV se accentuează. Acestea au un public fidel. Gravitatea faptelor incluse în acest raport arată că posturile se tem că îşi vor pierde publicul, de aceea recurg la o asemenea reflectare. Posturile plătesc tribut celor care îi finanţează. Acest lucru mă deranjează cel mai mult”, a declarat membrul CCA.

De asemenea, membrii CCA au menţionat că doar adoptarea unui alt Cod al Audiovizualului sau amendarea celui existent ar putea permite aplicarea sancţiunilor pe măsura gravităţii încălcărilor admise de către radiodifuzori.

RadioOrhei

Recent Posts

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

3 ore ago

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

14 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

3 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

5 zile ago

Azi în raionul Orhei au votat mai puțin cu 2 mii de alegători, comparativ cu parlamentarele de acum patru ani

Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…

5 zile ago