Armata rusă a atacat din nou în această dimineață obiective civile la Harkov, Ucraina. În urma atacului au avut de suferit șase persoane, printre care un copil.
Armata rusă a început atacul asupra Ucrainei pe 24 februarie și de atunci Ministerul Rus al apărării constant repetă că aceasta nu atacă obiective civile sau cu civili. Potrivit datelor ONU din 24 februarie în Ucraina au fost omorâți peste 100 civili, inclusiv copii, dar această cifră ar putea fi mai mare.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…