În această noapte, cadavrele celor 6 cetățeni ai Republicii Moldova au fost repatriate. Transportarea corpurilor neînsuflețite a fost posibilă în urma colaborării cu Ministerul pentru Situații Excepționale al Federației Ruse, care a pus la dispoziție un avion marfar de tip IL -76. Nava a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău la ora 24:57minute. La bordul avionului au mai fost și alte 30 de persoane, dintre care apropiați ai victimelor și reprezentanți ai serviciilor și instituțiilor de stat, care au perfectat toate procedurile de repatriere. Pe pista de aterizare aceștia au fost întâmpinați de psihologii Serviciului Situațiilor Excepționale al MAI care au acordat asistența necesară. Un echipaj SMURD a intervenit pentru a oferi ajutor medical apropiaților. Pentru monitorizarea situației și susținerea rudelor îndurerate, la aeroport a fost prezent ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean. Reprezentanți ai Ministerului Transportului au organizat transportarea cadavrelor de la Aeroportul Internațional Chișinău până în localitățile unde urmează a fi înmormântate. Cele șase victime sunt originare din raioanele Bălți, Ungheni, Rîșcani, Fălești, Glodeni și or. Jitomir din Ucraina. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale va monitoriza în continuare situația, inclusiv și starea celor 19 de persoane care rămân internate în spitalele din Federația Rusă.