Șase angajați ai Serviciului Vamal, printre care și un șef
responsabil de gestionarea bazelor de date, au fost reținuți în
dimineața zilei de 18 martie de ofițerii CNA și anticorupție. Aceștia
sunt suspectați că au pretins sistematic sume de bani de la persoanele
străine pentru a elimina sau a influența radierea din sistemul
informațional a datelor cu privire la evidența automobilelor cu numere
de înmatriculare străine, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național
Anticorupție, alături de șeful responsabil de gestionarea bazelor de
date, au fost reținuți trei inspectori și doi intermediari. Au fost
pornite cinci cauze penale, conexate într-o procedură, pe faptul
comiterii coruperii pasive, traficului de influență și complicității la
corupere pasivă.
Potrivit denunțătorilor, rolul intermediarilor era de a influența
persoane publice din cadrul Serviciului Vamal așa ca aceștia să facă
modificări ale informației din bazele de date cu privire la intrarea sau
ieșirea din țară a automobilelor cu numere străine. Deși, potrivit
legii, mașinile cu numere de înmatriculare străine au dreptul să se afle
pe teritoriul Republicii Moldova nu mai mult de 180 de zile, prin
intermediul sistemului informațional se bifa ieșirea autoturismului din
țară, fără ca acesta să părăsească postul vamal. Pentru fiecare mașină
taxa era de 400 de euro.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la zece ani de
închisoare, amendă și privarea de dreptul de a ocupa funcții, pe un
anumit termen, iar intermediarii – până la șase ani de pușcărie și
amenzi.
Serviciul Vamal a venit cu o reacție pe caz, menționând că a fost dispusă inițierea unei anchete de serviciu.