Categories: RegiuneSocialȘtiri

Sărbătoarea Floriilor și Hramul au fost marcate astăzi la Biserica ”Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei VIDEO

Biserica ”Sfântul Cuvios Vasile de la Poana Mărului” din Orhei și-a marcat astăzi Hramul. Potrivit parohului bisericii, preotului Sergiu Aga, Hramul lăcașului, cade în 25 aprilie, adică în Săptămâna Patimilor. Din acest motiv, evenimentul a fost transferat  în  ziua când credincioșii  sărbătoresc Floriile.

În dimineața zilei, biserica s-a umplut de enoriași, care au asistat la slujba oficiată de episcopul Antonie de Orhei, iar în seara zilei un grup de creștini a avut ocazia să asiste la un concert prezentat de corul Trysaghion din Iași, România. Potrivit lui Sergiu Aga, este a treia oară când acest cor vine la Orhei. În anul 2014, Trysaghion a participat la un concert de caritate prin intermediul căruia a fost procurată o locuință pentru o familie nevoiașă din raion.
Dirijorul corului, Alex Tecucianu, a relatat că la Orhei au venit 11 persoane care sunt absolvenți și studenți ai facultății de teologie și ai conservatorului din cadrul Universității ”George Enescu” din Iași. Coriștii au fost cazați la enoriașii din localitate care, potrivit lui Alex Tecucianu, sunt foarte primitori.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago