Categories: SocialȘtiri

Şapte persoane reținute în dosarul parcărilor cu plată

Şapte persoane au fost reținute marți, 25 aprilie, de ofițerii CNA şi procurorii anticorupție într-un dosar ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală. Este vorba despre viceprimarul Nistor Grozavu, şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicație, Igor Gamreţchi, un fost consilier municipal, administratorii a trei companii de parking şi un om de afaceri, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitație, inclusiv cea câștigătoare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al CNA, în iulie 2015, Direcţia transport public şi căi de comunicaţie a anunțat inițierea licitației privind organizarea și gestionarea parcărilor cu plată în capitală. Cerințele obligatorii au fost majorate nemotivat prin adăugarea ca exigență faţă de ofertanţi demonstrarea efectuării a minimum şase milioane de tranzacţii de parcare în ultimii trei ani, precum şi dovada prestării serviciilor de parcare auto cu plată prin intermediul tehnologiilor de plată electronice în nu mai puţin de cinci oraşe în ultimii doi ani. Deşi caietul de sarcini a fost cumpărat de 16 companii, doar două au depus ofertele pentru participare – nerezidenta EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi rezidenta Sizif-L SRL, ultima fiind descalificată din motiv că nu ar fi prezentat toate actele.

Dosarul penal a fost deschis în legătură cu existenta unor bănuieli că viceprimarul a semnat contractul cu firma câștigătoare fără aprobarea acestuia de către Consiliul municipal Chişinău. Asta chiar dacă Legea cu privire la parteneriatul public privat stabileşte expres că, după desemnarea câștigătorului, se negociază clauzele contractuale şi doar după aceasta proiectul se transmite spre aprobare şi semnare Consiliului municipal Chişinău.

Pe parcursul anchetei, au fost documentate întâlniri periodice ale unor responsabili din cadrul Primăriei cu un om de afaceri, despre care există probe că ar fi gestionarul din umbră al agentului economic câștigător, al altor companii de parking, dar şi al unor off shor-uri. Anchetatorii acumulează probe în susținerea versiunii că licitația a fost trucată, iar funcționarii Primăriei şi reprezentanții companiei câştigătoare ar fi acţionat în complicitate.

În prezent, cele şapte persoane reţinute sunt cercetate penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la zece ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

16 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

17 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

7 zile ago