Categories: PoliticȘtiri

Şapte luni de la reţinerea lui Vlad Filat! Politicianul: Șapte luni în care justiția și-a închis ușile

Liderul PLDM, Vlad Filat, a reamintit astăzi pe pagina sa de Facebook că s-au împlinit şapte luni de la reţinerea sa, calificand-o drept „o lovitură de teatru prin care „nobilii europeni” au eliminat ultimul obstacol în drumul acaparării definitive a țării noastre”.

Politicianul a menţionat că sunt şapte luni de când este condamnat la tăcere şi şapte luni „în care justiția și-a închis ușile și reinventează sensul sintagmei – proces echitabil”.

Astfel, ex-premierul a reiterat că dosarul său este unul politizat şi că pledează și va pleda ca acest „proces echitabil” să fie unul public. El a declarat că va lupta până la capat ca să-şi demonstreze nevinovăția și că atunci ” istoria îi va judeca pe toţi, nu justiția de buzunar”.

Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie 2015, iar ulterior arestat. Vlad Filat este acuzat de corupere pasiva şi trafic de influenţă, după ce omul de afaceri Ilan Shor a declarat ca i-ar fi dat în ultimii ani bani şi bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari. Filat neagă acuzaţiile, declarând că este victima unei răfuieli politice.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago