În perioada 2-8 octombrie, în republică se desfășoară Săptămâna Națională a Voluntariatului, care urmărește promovarea acțiunilor de voluntariat și implicarea civică a comunității. Pentru al patrulea an, astfel de activități se vor desfășura și în raionul Orhei, fiind coordonate de șefa Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor, Svetlana Taras.
Potrivit Svetlanei Taras, mai multe instituții din raion au stabilit un calendar de activități care vor fi realizate în această săptămână și care cuprind acțiuni de salubrizare, colecte de bunuri și vizite la azilul de bătrâni din Susleni, dar și Casa pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei.
În cadrul instituției pe care o conduce Svetlana Taras, activează mai mulți voluntari din cadrul liceelor orheiene.
Unul din voluntari, Vladlen Grecu a spus că pentru Săptămâna Voluntariatului, tinerii își propun să organizeze lecții de la egal la egal și mai multe acțiuni de promovare a voluntariatului .
Potrivit Svetlanei Taras, acțiunile din cadrul SNV diferă de la an la an, dar își păstrează idea centrală de mobilizare a cetățenilor în activități de voluntariat.
În republică Săptămâna Națională a Voluntariatului care are genericul ” Hai în gaşca voluntarilor!” a ajuns deja la ediția a XI-a