Select your Top Menu from wp menus

Șansa la o viață independentă pentru persoane cu dizabilități din raionul Orhei

Datorită unor proiecte finanțate de Uniunea Europeană, 29 de persoane cu dizabilități din raionul Orhei au fost dezinstituționalizate și au primit șansa de a începe o viață independentă. Aceștia locuiesc în cinci  case comunitare, care  se află în satele  Zorile, Lucașeuca, Bolohani, Ciocâlteni și Mălăiești.

Detalii despre proiecte și rezultatele acestora au fost oferite la un eveniment organizat în municipiul  Orhei la finele anului trecut de către  AO ”Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina.  Ana Rachieru, coordonator de proiect, AO ASCHF Peresecina și  Ion Digori, coordonator de proiect, AO ”Servicii sociale durabile” au amintit că  în cadrul unor proiecte finanțate de Uniunea Europeană cele două asociații  au oferit suport și asistență tehnică Centrului de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul  Orhei în amenajarea și dotarea caselor comunitare cu toate cele necesare pentru asigurarea unui trai independent beneficiarilor.

Casa comunitară este un serviciu destinat persoanelor cu dizabilități mintale care au nevoie de îngrijire, protecție, suport continuu și atenție din partea celor din jur pentru dezvoltarea abilităților de trai independent. Scopul serviciului este de a asista persoanele cu dizabilități să obțină cât mai multă independență și să-și dezvolte propriul potențial.

Începând cu anul 2018, în cadrul proiectului european „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”, organizațiile societății civile, în parteneriat cu instituțiile rezidențiale, au contribuit la crearea a 19 servicii de casă comunitară și locuință protejată în imobile procurate din resursele bugetului de stat în raioanele Soroca, Orhei, Dubăsari, Edineț, Rîșcani și municipiul Bălți.

AO „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” și Asociația Obștească „Servicii Sociale Durabile” se numără printre cele 33 de organizații beneficiare de granturi în cadrul proiectului ”Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități.

prezentare rezultate

La prezentare au mai participat Victoria Neaga, manager de proiect, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Daniela Leahu, manager de proiect, Fundația Soros Moldova; Parascovia Munteanu, coordonator programe, Asociația Keystone Moldova; Irina Banova, director, Agenția Națională Asistența Socială, Zinaida Tcacenco, Director interimar al Centrului de Plasament temporar pentru copii cu dizabilități, mun. Orhei, Preotul Sergiu Aga, consilier independent, Consiliul raional Orhei, Victor Ceban, primar s. Ciocâlteni, r. Orhei. Ana Rachieru, coordonator de proiect, AO ASCHF Peresecina.

Tatiana Djamanov


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sansa-la-viata-independenta-pentru-persoane-cu-dizabilitati-din-raionul-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19