Categories: SocialȘtiri

Sancțiunile pentru încălcarea unor reguli de circulație vor fi înăsprite

Guvernul va veni cu un plan de intervenție urgent în urma mai multor accidente rutiere care s-au produs în ultima perioadă în țară. Printre acțiunile care vor fi implementate se numără înăsprirea sancțiunilor pentru depășirea limitei de viteze și pentru șofat în stare de ebrietate. Deciziile au fost anunțate joi, 10 octombrie, în urma ședinței Consiliului național pentru securitatea circulației rutiere, informează MOLDPRES.

Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Ianuș Erhan, a declarat că planul de intervenție va fi făcut public. „Acest plan vizează măsuri legate de modificarea legislației. Vom lucra la un proiect de modificare a Codului contravențional și a Codului penal. Astfel, pentru anumite contravenții va fi înăsprită răspunderea. Este vorba despre încălcări care vizează depășirea limitei de viteză. Vom veni cu un set de propuneri privind înăsprirea pedepsei pentru cei care urcă în stare de ebrietate la volan. Au fost expuse mai multe propuneri privind inițierea anumitor măsuri cum ar fi confiscarea specială a mijlocului de transport care este folosit de persoana în stare de ebrietate la volan. Este o măsură categorică pe care urmează să o discutăm cu societatea”, a precizat Ianuș Erhan.

Totodată, Ministerul Economiei și Infrastructurii va veni cu anumite modificări legate de auditul drumurilor, astfel încât atunci când acestea vor fi proiectate și construite să fie asigurat auditul necesar pentru a garanta siguranța infrastructurii rutiere. Autoritățile vor desfășura mai multe campanii de sensibilizare privind nerespectarea regulilor de circulație rutieră. 

O altă acțiune vizează introducerea orelor obligatorii de siguranță rutieră în școli. În același timp, vor fi desfășurate verificări la întreprinderile care efectuează testarea tehnică a mijloacelor de transport.

Șeful Inspectoratului Național de Patrulare, Victor Manole, a declarat că, în nouă luni ale anului curent, s-au produs 1862 de accidente rutiere, soldate cu 185 de decese și 2194 de persoane traumatizate. 

În ultimele două săptămâni au avut loc mai multe accidente rutiere, în care au decedat sau au fost traumatizate mai multe persoane.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago