Select your Top Menu from wp menus

Sancțiuni pentru părinții care nu-și onorează obligațiile față de copii

Dacă plasarea copilului într-un serviciu social a fost determinată de violență, neglijare, exploatare, abandon sau eschivarea în orice alt mod a părinților de a-și exercita drepturile și obligațiile părintești, instanța de judecată, la cererea autorității tutelare teritoriale, va dispune încasarea de la părinți a cheltuielilor pentru creșterea și educarea copilului în serviciu, din momentul plasării. Prevederile se conțin într-un proiect de lege votat în primă lectură vineri, 24 februarie, transmite IPN.

Proiectul aduce modificări la mai multe acte legislative, inclusiv la Codul Penal, care va prevedea amenzi pentru părinții care nu-și onorează obligațiile față de copii. În cazul în care aceștia se vor eschiva cu rea voință de la exercitarea obligațiilor și copilul va ajunge în centre de plasament, vor fi sancționați cu amenda de la 15 mii până la 25 de mii de lei. La fel, ei riscă pedeapsă cu muncă neremunerată de până la 120 de ore. În cazul în care părinții se vor eschiva să reintegreze copilul în familie, vor fi pedepsiți cu amendă de la 15 mii la 40 de mii de lei.

Proiectul prevede pedepse și pentru împiedicarea dreptului de a comunica cu copilul sau îngrădirea dreptului de a participa la educarea copilului. Respectiv, dacă un părinte sau ambii părinți vor fi împiedicați, fără motiv, să comunice sau să-și educe copilul, acest fapt se va pedepsi cu amendă de până la 20 de mii de lei sau muncă în folosul comunității de până la 120 de ore.

Proiectul mai prevede extinderea competențelor autorităților tutelare locale la reducerea vârstei matrimoniale, dreptul copilului de a comunica cu părinţii şi alte rude, dreptul copilului la nume de familie şi prenume, drepturile şi obligațiile părinților privind educația şi instruirea copiilor, luarea copilului de la părinți fără decădere din drepturile părintești.

Totodată, potrivit proiectului, autoritățile tutelare teritoriale urmează să deţină competenţe legate de: determinarea domiciliului copilului, exercitarea drepturilor părintești în cazul când părinţii locuiesc separat, drepturile bunicilor, fraților şi surorilor copilului de a comunica cu acesta, efectele decăderii din drepturile părintești etc.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sanctiuni-pentru-parintii-care-nu-si-onoreaza-obligatiile-fata-de-copii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19