Nici această săptămână nu a trecut fără ca salvatorii din Orhei să vină în ajutor, pentru a debloca uşa unei locuințe.
Operaţiunea a aut loc la înălţime, fiind vorba despre un apartament de la etajul 4 dintr-un bloc locativ cu 5 nivele din cartierul Nordic al
oraşului.
Echipa de pompieri a recurs la autoscară, pentru a pătrunde prin geamul exterior în apartament şi a deschide uşa de la intrare.
Intervenţia a avut loc dimineaţa, după ce stăpâna a rămas, neajutorată, în afara locuinţei în care nu se mai afla nimeni care să-i descuie ușa.
Potrivit căpitanului Afanasie Stici , salvatorii sunt fecvent solicitaţi pentru astfel de cazuri, care se întâmplă, în medie, o dată pe săptămână .
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…