Zeci de călători şi personal al unui tren din Tokyo au dat dovadă de prezenţă de spirit şi au salvat o femeie căzută sub un tren, ridicând vagonul.
O femeie care cobora dintr-un tren în Tokyo a căzut în spaţiul dintre vagon şi peron,a declarat Takashi Tsukahara, un purtător de cuvânt al companiei feroviare.
Peste 40 de pasageri şi personal al gării şi al trenului au ridicat vagonul, a cărui greutate este de aproxmativ 32 de tone, cu mâinile goale, pentru a o elibera pe femeie, informează CNN.
Oamenii au împins vagonul suficient de mult pentru ca victima să fie eliberată, la sfârşit fiind aclamaţi de ceilalţi călători.
Femeia, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a avut răni uşoare. La doar 8 minute după incident, trenul a plecat din gară.
sursa: mediafax.ro