Categories: AmuzantDivertisȘtiri

Salvamar american, concediat pentru că a salvat viaţa unui om care se îneca

Salvamarul Tomas Lopez, din Florida, a fost concediat săptămâna aceasta pentru că a contribuit la salvarea unui om a cărui viaţă nu era plătit să o păzească. După ce a fost anunţat că e un om care se zbate în apă, tânărul de 21 de ani a alergat afară din zona sa de patrulare pentru a-i sări în ajutor victimei. Astfel, i-a ajutat pe alţi oameni de pe plajă să îl tragă pe bărbat afară din apă, apoi l-a asistat până când medicii au ajuns la faţa locului.

Apoi a fost prompt concediat din cauza faptului că a părăsit sectorul de plajă pe care compania pentru care lucrează a fost plătită să îl păzească. Potrivit angajatorului, acţiunile sale au pus în pericol alţi oameni aflaţi în sectorul său de plajă şi ar fi putut expune compania unor procese.

„Ceea ce a făcut a fost propria sa decizie“, a spus superiorul său direct, citat de South Florida Sun-Sentinel.

Şi asta nu e totul. Şase dintre colegii salvamari ai lui Lopez au fost concediaţi pentru că au declarat că ar fi procedat la fel ca şi Tomas.

„Deci ceea ce ni se cere şi se aşteaptă de la noi este practic să îi privim murind“, a spus unul dintre cei şase colegi salvamari care au făcut frondă cu Tomas Lopez.

Lopez, care activa pe postul respectiv de patru luni, a declarat că ar proceda la fel şi a doua oară.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

13 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

13 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

13 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

19 ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

22 de ore ago