Categories: EconomicSocialȘtiri

Salariul cadrelor didactice va fi majorat cu 8,6%

Executivul a aprobat majorarea, de la 1 septembrie 2016, a salariilor cadrelor didactice și ale corpului profesoral.

Astfel, pentru a atinge nivelul salariului mediu prognozat pe economie, salariile lunare ale cadrelor didactice urmează a fi majorate cu 8,6 %.

Noile salarii ale cadrelor didactice şi ale corpului profesoral vor fi stabilite de la 1 septembrie a.c. Mijloacele financiare necesare în acest scop sunt prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2016.

Cuantumul majorării a fost calculat în baza Legii cu privire la sistemul de salarizare al cadrelor didactice și a avut în vedere creşterea procentuală a salariului mediu prognozat pe economia naţională pentru anul în curs, faţă de salariul mediu al cadrelor didactice din învățământ, atins în trimestrul IV al anului precedent.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago