Select your Top Menu from wp menus

Salariile mai multor categorii de angajaţi bugetari vor creşte

Cu începere de la 1 iunie 2012, salariile angajaţilor din instituţiile de cultură şi artă, medico-sanitare, asistenţă socială, cultură fizică şi sport, din sfera ştiinţei şi inovării vor fi majorate. Astfel, pentru categoria de salarizare 1-3, salariile tarifare vor fi majorate cu 100 de lei sau cu peste 16 la sută, iar pentru ceilalţi salariaţi încadraţi în categoriile 4-20, majorarea va fi în regresie, transmite MOLDPRES.

Hotărîrea respectivă a fost aprobată, astăzi, de Guvern. Sergiu Sainciuc, viceministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a menţionat, în şedinţă, că o altă modificare prevede că, de la 1 octombrie 2012, pentru corpul de comandă din aparatele centrale ale organelor de forţă, sporul pentru condiţii speciale de activitate se va majora de la 40 la 80 de procente.

În total, de retribuţii majorate vor beneficia 107 mii de angajaţi. În acest scop, în bugetul de stat pentru anul curent au fost prevăzute alocaţii de circa 105 milioane de lei.

De asemenea, va spori fondul de premiere pentru specialiştii căminelor culturale şi muzeelor, de la un fond lunar de salarii, de 8,33 procente, la două fonduri lunare pe an, de 16,7 procente. La fel, pentru asistenţii sociali care activează în primăriile locale, va fi majorat sporul la salariul de funcţie, în cuantum de 30 la sută.

Tot azi, Cabinetul de Miniştri a aprobat un proiect de lege prin care personalului care efectuează deservirea tehnică şi asigură funcţionarea instanţelor judecătoreşti, a procuraturii, autorităţilor publice centrale şi locale îi sînt stabilite salarii care însumează toate plăţile suplimentare prevăzute de legislaţie. Este vorba de spor pentru vechime în muncă, pentru intensitatea muncii şi de premiu lunar. Totodată, se prevede premierea pentru activitatea curentă în mărime de 20 la sută din salariul de funcţie. O altă modificare a proiectului respectiv se referă la salarizarea subofiţerilor şi a ofiţerilor Poliţiei de frontieră, notează MOLDPRES.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/salariile-mai-multor-categorii-de-angajati-bugetari-vor-creste/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19