Select your Top Menu from wp menus

Salariile deputaților vor crește cu 1.500 de lei

Deputații au aprobar ieriîn prima lectură proiectul legii Bugetului de Stat pentru 2022. Printre altele acesta prevede creșteri ale salariilor pentru deputați, angajații Președinției, fapt ce a stârnit critici din partea opoziției.

În timpul dezbaterilor asupra proiectului Legii Bugetului de Stat-2022 pentru prima lectură, deputatul PSRM, Adela Răileanu, l-a întrebat pe ministru de ce există un decalaj între procentajul de majorare a salariilor învățătorilor și cele ale demnitarilor.

”Dacă facem o matematică simplă, vedem că la pedagogi salariul se va majora cu 5,6%, iar la ”bieții” de deputați cu 7,7% și la Președinție bugetul cu aproximativ 9,6%. Considerați că deputații și angajații Președinției merită mai mult decât profesorii, mai ales că vom examina în curând un buget și vom vedea că medicii nu vor beneficia de majorări. Considerați că deputații merită mai mult ca pedagogii?”, a întrebat deputatul.

Pe de altă parte ministrul finanțelor Dumitru Budianschi a declarat că: „Legea care face această ierarhie în sistemul de salarizare a fost aprobată câțiva ani în urmă. În cazul în care, considerați că trebuie să punem deputații jos în ierarhie, ați putut face asta și anul trecut, dar nu am văzut asemenea inițiative. Dacă vreți ca un deputat să trăiască din venituri necunoscute, las să aibă salariul zero. Fiecare om are familie. Ați putut să rezolvați această problemă în anii precedenți. E un populism ieftin. Dacă cineva crede că puteți aduce oameni la salarii de 3-5 mii de lei sau gratis, e o cale de a distruge țara. Dați să fim onești”


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/salariile-deputatilor-vor-creste-cu-1-500-de-lei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19