Categories: PoliticȘtiri

Salarii mai mari cu 50% pentru primari și președinți de raioane, avizate de Guvern

Persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul autorităților publice locale, precum și ceilalți angajați ai APL vor primi salarii mai mari. P Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă ce prevede modificări și completări la legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, se spune într-un comunicat de presă pe care instiția l-a difuzat miercuri, 19 iulie. 

Astfel, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții raioanelor, pretorii și vicepretorii vor primi lunar suplimente în mărime de până la 50 la sută din salariul lor de funcție. Prin urmare, dacă în prezent salariul mediu pentru funcțiile de conducere din APL este de 6135 de lei, în urma majorării acesta va ajunge până la 9200 de lei.

Cu 1190 de lei vor crește și salariile personalului care asigură deservirea tehnică și buna funcționare a autorităților publice locale. În urma acordării plăților de stimulare, în mărime de până la 15% din salariul de funcție, aceștia vor primi până la 3580 de lei lunar.

Cuantumul plăților de stimulare va fi stabilit de conducerea APL, în funcție de mijloacele disponibile în acest sens în bugetele autorităților publice locale. În anul curent, mijloacele pentru implementarea proiectului vor fi direcționate din contul resurselor prevăzute în bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare ale APL. Suma necesară lunar pentru acordarea plăților stimulatorii la limita maximă se cifrează la 5,5 milioane de lei.

Proiectul urmărește creșterea nivelului de venituri al angajaţilor din sectorul bugetar, sporirea atractivității funcției publice, atragerea şi menţinerea tinerilor specialişti, precum și prevenirea corupţiei în organele administraţiei publice.

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

2 ore ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

13 ore ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

24 de ore ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

2 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

2 zile ago