Salariații cu program redus de muncă vor avea aceleași drepturi ca și cei care sunt angajați cu normă deplină. Aceștia nu vor fi limitați în drepturile privind calcularea vechimii în muncă, a stagiului de cotizare, durata concediului de odihnă anual etc. Legea care prevede modificarea și completarea n acest sena a Codului Muncii a fost publicat vineri, 25 august, în Monitorul Oficial, transmite IPN.
La cererea femeii gravide, a salariatului care are în grijă copii până la 10 ani sau cu dizabilități de orice vârstă, aflați sub tutelă sau îngrijește de un membru al familiei bolnav, angajatorul este obligat să le stabilească, acestora, ziua sau săptămâna de muncă parțială. Munca pe fracțiune de normă va fi retribuită proporțional timpului lucrat sau în funcție de volumul lucrului efectuat. Nu se admite tratamentul mai puțin favorabil al salariaților cu timp de muncă parțial faţă de salariații cu normă întreagă, care prestează o muncă echivalentă la aceeași unitate.
Se interzice, potrivit modificărilor la Codul Muncii, utilizarea muncii femeilor gravide, a celor care au născut de curând sau a celor care alăptează, la lucrări subterane și în orice alte activități care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea lor, care pot avea repercusiuni asupra sarcinii sau alăptării. Angajatorul este obligat să ia măsuri, să modifice condițiile de muncă ale acestor categorii de femei, ca să fie exclusă influenţa riscurilor asupra persoanelor menționate.
Dacă nu este posibil, acestora li se acordă o altă muncă şi li se menține salariul mediu de la locul de muncă precedent. Totodată, femeia gravidă, cea care a născut de curând și cea care alăptează va fi înlăturată de la munca de noapte, acordându-i-se o muncă de zi, cu menținerea salariului mediu de la locul de muncă precedent. În cazul în care schimbarea locului de muncă nu este posibilă, acestea vor fi scutite de îndeplinirea obligațiilor de muncă, cu menținerea salariului mediu pentru zilele pe care nu le-au putut lucra.
Totodată, femeile care au copii cu vârsta de până la trei ani, în cazul în care nu au posibilitatea să-și îndeplinească obligațiile de muncă, sunt transferate la un alt loc de muncă, cu menținerea salariului mediu de la locul de muncă precedent până când copiii împlinesc vârsta de trei ani.