Categories: DivertisExterneȘtiri

Ruşii vor crea o bază pe Lună

Motivul invocat este necesitatea studierii satelitului Terrei. Startul este planificat pentru anul 2015, când spre Lună vor fi trimise sondele „Luna-Resurse” şi „Luna-Glob”, anunţă Vocea Rusiei.

Rusia planifică să trimită pe Lună, noi aparate care vor putea lucra acolo timp de câţiva ani. Nu este exclus că în viitor pe Lună va fi amplasată şi o bază rusească, anunţă Vocea Rusiei.

Potrivit unui program elaborat de Academia de Ştiinţe a Rusiei, primul pas în studierea Lunii este planificat pentru anul 2015, când vor fi trimise sondele „Luna-Resurse” şi „Luna-Glob”.

În a doua etapă vor începe să lucreze vehicule noi de tip „Lunohod”, care vor lua probe de sol selenar, inclusiv şi de la o adâncime de doi metri, folosind o instalaţie specială de forare.

Apoi către Lună va fi trimis un aparat de coborâre dotat cu o rachetă, care se va înapoia pe Pământ şi va aduce câteva capsule cu sol selenar.
Aparatele care vor rămâne pe Lună şi staţia de aterizare vor fi primele elemente ale poligonului, unde în perspectivă va fi amplasată baza rusească.
Conform programului rusesc de cercetare a spaţiului cosmic, crearea bazei de pe Lună este un prim pas pentru pregătirea misiunii pe Marte în anul 2030.

Cu un buget de circa şapte miliarde de dolari, Rusia este cea de-a patra putere spaţială din lume, dupa NASA (SUA), Agenţia Spaţială Europeană şi Franţa.

sursa: adevarul.md

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago