Select your Top Menu from wp menus

Rusia nu mai poate de indignare pentru suspendarea Rossia24 în Moldova

Moscova este indignată de hotărârea cu privire la interzicerea difuzării în Moldova a postului de televiziune Rossia 24.
„Este evident că această măsură, adoptată sub un pretext fals pe fundalul euforiei de la semnarea DE către Moldova a acordului de asociere cu UE, nu corespunde dreptului cetăţenilor la accesul liber la informaţii, unul din principiile europene democratice fundamentale, de îndeplinirea cărora încearcă să se apropie Chişinăul”, se spune într-un comunicat al MAE-ului rus.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) în ședința de vineri, 4 iulie, a decis, suspendarea retransmisiei postului de televiziune Rossia 24 pentru jumătate de an pentru nerespectarea prevederilor legislației în domeniul audiovizualului. Totodată, două posturi de televiziune (Prime şi TV 7) au fost avertizate public, iar RTR Moldova şi Ren Moldova au fost sancţionate cu amendă maximă.
Decizia vine în urma monitorizării de către CCA a mai multor posturi TV, care retransmit programe informațional-analitice din Rusia. Astfel, potrivit Raportului “Cu privire la respectarea principiului echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii în cadrul emisiunilor informative (Время, Сегодня, Вести, Новости 24 şi Вести), transmise din Federaţia Rusă de către posturile de televiziune Prime, TV 7, RTR Moldova, Ren Moldova şi Rossia 24”, au fost înregistrate instrumente de propagandă agresive, elemente ce promovează şi intensifică zvonuri neconfirmate, manipulări prin intermediul textului şi imaginilor. De asemenea, “au fost utilizate etichetări pentru a discredita şi a prezenta într-o conotaţie negativă guvernul de la Kiev, informații ce dezinformează şi manipulează opinia publică referitor la evenimentele din Ucraina prin tertipuri de montaj şi comentarii ce abundă în invective”.

sursa: National.MD


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/rusia-nu-mai-poate-de-indignare-pentru-suspendarea-rossia24-in-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19