O bombă a fost găsită luni după-amiază într-o stație de metrou din centrul orașului rus Sankt-Petersburg, după deflagrația produsă anterior într-o altă stație și care s-a soldat, conform unui bilanț provizoriu, cu 10 morți și circa 50 de răniți, relatează agenția DPA.Bomba nedetonată a fost găsită în stația de metrou Ploșciad Vosstania, au precizat autoritățile ruse.
Anterior, o bombă artizanală a explodat la bordul unei garnituri de metrou în apropierea stației Sennaia Ploșciad. După ce inițial s-a vorbit despre două explozii, autoritățile ruse au precizat ulterior că a fost de fapt o singură explozie și aceasta s-a produs în tunelul dintre două stații.
Președintele rus Vladimir Putin urma să se întâlnească în Sankt-Petersburg cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko. Cincizeci de persoane au fost rănite în explozia produsă luni în metroul din Sankt-Petersburg, cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, a anunțat, pe Twitter, Andrei Kibitov, șeful serviciului de presă al guvernatorului orașului, relatează Reuters.