Categories: SocialȘtiri

Românii celebrează astăzi Dragobetele, sărbătoarea iubirii, care marchează simbolic şi începutul primăverii

Românii celebrează astăzi Dragobetele, sărbătoarea iubirii, care marchează simbolic şi începutul primăverii. Ca şi Sfântul Valentin, din tradiţia occidentală, sărbătorit cu zece zile înainte, Dragobetele este legat de renaşterea naturii, iar în lumea satului fetele şi băieţii se întâlnesc şi se sărută, pentru ca dragostea lor să ţină tot anul.

În tradiția populară sărbătorii i se mai spune și „cap de primăvară”, pentru că marchează începutul unui nou anotimp, când natura renaște, ursul iese din bârlog, păsările își caută perechea și își fac cuiburi, iar omul trebuie să participe la bucuria naturii. În unele legende populare, Dragobetele este numit și Năvalnicul, un flăcău chipeș și iubăreț, care le făcea pe tinerele fete să își piardă mințile. Este considerat un zeu al dragostei și al iubirii, precum Cupidon în mitologia romană sau Eros în cea greacă.

Unii etnologi spun că sărbătoarea își are rădăcinile în tradiții dacice, alții în obiceiuri slave. În lumea satului românesc, Dragobete era sărbătorit în preajma zilelor babei Dochia şi a echinocțiului de primăvară. Băieții și fetele se întâlneau și petreceau, îşi promiteau să rămână împreună până la primăvara următoare sau se puneau la cale viitoarele căsătorii. Ca și altă dată, de Dragobete este și ziua celor care se numesc Draga, Drăguța, Dragoș sau Drăgan.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago