România își propune să convingă cât mai multe state europene pentru ca Republica Moldova să devină cât mai curând stat membru UE. Declarația a fost făcută de senatorul Petru Filip, Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României în cadrul unei întrevederi cu delegația Parlamentului Republicii Moldova, condusă de Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ana Guțu, anunţă Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
Senatorul Petru Filip a dat asigurări că România va fi și în continuare avocatul sincer și fără rezerve al Republicii Moldova. ”Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova este probabil chestiunea strategică cea mai importantă pentru politica externă a României. România își propune să găsească și alți avocați pledanți pentru ca Republica Moldova să devină cât mai curând stat UE”, a menționat Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României. Totodată, senatorul român a reiterat ferma determinare a Senatului României de a ratifica rapid Acordul de Asociere UE – Republica Moldova.
Oficialii au mai discutat despre stadiul de implementare în Republica Moldova a proiectelor de infrastructură finanțate de România.
Marţi, delegația Parlamentului Republicii Moldova a participat la ședința solemnă organizată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Senatului României.