Select your Top Menu from wp menus

România și R. Moldova, pe o singură hartă

Într-un mesaj de felicitare de ziua Națională a României, președintele moldovean Nicolae Timofti a spus că „românii din stânga Nistrului” sunt mândri că, în 1918, Basarabia s-a unit cu România înaintea Transilvaniei și Banatului, a căror alipire este sărbătorită astăzi. Dar nu toți sunt de acord cu președintele Timofti, după cum veți auzi în reportajul Tamarei Grejdeanu despre cum a fost marcată 1 decembrie la Chișinău.

Cu tricolor la piept, uniți în jurul ideii ,,Unirea face puterea” membrii mai multor organizații unioniste precum și simpatizanți ai Partidului Național Liberal au declarat că Republica Moldova ar putea ajunge în Uniunea Europeană doar prin România.

În timp ce unioniștii depuneau flori la monumentul lui „Ștefan cel Mare și Sfânt”, mai mulți oponenți ai ideii unioniste au protestat în fața Ambasadei României din Chișinău, militând pentru suveranitatea Republicii Moldova.

Tatiana Gogu, membră a grupului de inițiativă „Vreau să trăiesc în Moldova” este de părere că unica relație dintre cele două state poate fi de bună vecinătate:

„România, să fii vecinul nostru bun, și nu-ți băga nasul în problemele noastre interne, de stat. Noi moldovenii, suntem în stare să rezolvăm singuri toate problemele noastre, toate problemele țării.”

Manifestările dedicate zilei de 1 decembrie au continuat în după amiaza zilei. Organizațiile unioniste, care au marcat azi sărbătoarea identității naționale a românilor de pretutindeni s-au adunat în fața liceului „Gheorghe Asachi” din capitală, de unde au pornit în marș spre monumentul lui Ștefan cel Mare. Destinația finală a fost scuarul Catedralei Mitropolitane, unde tinerii au întins o hartă mare, în care cele două state, Republica Moldova și România apar reunite. Este un obiectiv pe care tinerii unioniști își propun să îl atingă până în anul 2018, spune Anatol Ursu, liderul Mișcării Tinerii Moldovei. El a prezentat acest deziderat ca o soluție pentru problemele social-economice cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova:

„Unica salvare pentru Republica Moldova, pentru un trai mai bun, pentru un trai în siguranță, a cetățenilor acestui teritoriu este unirea cu România, prin urmare sărbătorim încă o dată această zi a marii uniri. Așa cum toți care vor fi prezenți la acest eveniment vor pune mână de la mână ca să desfășurăm această hartă și ca să o afișăm, la fel să punem mână de la mână ca până în 2018 această hartă să fie valabilă, să fie harta reală a statului național România.”

Participanții la acțiune, mulți dintre care pensionari, mi-au spus că nu-și pierd speranța că unirea se va realiza. Ei constată că numărul celor dezamăgiți de felul în care se mișcă lucrurile în Republica Moldova este în creștere, iar pe acest fundal tot mai mulți vor răspunde chemării de unire.


„Trebuie să ne unim, să ieșim, să cerem, să insistăm ca să avem și noi o viață decentă.”

Europa Liberă: Am văzut afișată inscripția „În Europa prin România.”

„Asta e calea cea mai scurtă.”

Europa Liberă: Dar așa cum își propun guvernanții?

„Nu, guvernanții nu au interes, pentru că ei nu o să aibă posibilitate de a fura. De ce nu fac treaba asta, pentru că lor nu le convine. Ei lucrează pentru buzunarele lor, dar noi vrem pentru tot poporul.”

„Numai asta o să fie scăparea noastră.”

Europa Liberă: Totuși mulți nu cred că acesta ar fi un obiectiv real?

„Pentru că ei au încă nostalgia pentru trecut. Putem noi să-i dăm jos de o sută de ori, să schimbăm guvernanții, tot așa o să fie. Numai unirea e soluția.”

Liderii organizațiilor unioniste au spus azi că acțiunile de acest gen vor continua și și-au exprimat convingerea că în număr mare, cetățenii Republicii Moldova ar putea aduce unirea la ordinea zilei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/romania-si-r-moldova-pe-o-singura-harta/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19